Tar persan ET-202

• Producător: Afshari
• Corp: dud
• Gât: dud
• Tastieră: os
• Cuie: nuc

Vine cu:

• Cutie rigidă 
• Mezrab (pană) 
• Corzi suplimentare

Despre tar: 

Tarul, cu gât lung, este un instrument cu coarde folosit în Iran, Azerbaidjan, Georgia, Armenia și parțial în Turcia. În persană înseamnă „sârmă”. Persoana care cântă la tar se numește style sau tarist. Acest instrument are un ambitus de două octave și jumătate. A fost inclus de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial acum 8 ani.

Pentru construcția instrumentului, alcătuit din trei părți, se folosesc 3 esențe de lemn diferite. Cutia de rezonanță este formată din două boluri de dimensiuni diferite și este realizată în general din lemn de dud. Lemnul de dud este folosit pentru a preveni crăparea în timpul scobirii cutiei de rezonanță și pentru a face sunetul mai frumos. Gâtul este realizat de obicei din esențe mai tari, precum nucul. Pentru partea de sus, numită cap, se folosește lemn de alun.

Tipurile de tar african se împart în patru: tarul solo, cu o lungime de 86-89 cm, tarul de orchestră, cu o lungime de 83-86 cm, tarul pentru studenți, cu o lungime de 72-76 cm, și tarul cura.

Tarul african poate fi acordat în moduri diferite. Totuși, pentru anumite dastgah-uri, unele acordaje sunt preferabile altora. Ambitusul tarului este de aproape două octave și jumătate. Tastiera are între douăzeci și cinci și douăzeci și opt de taste reglabile din mațe. Aceste taste indică poziția notelor și sunt făcute din mațe de oaie. Tarul african se cântă cu un plectru realizat de obicei din alamă, cu o lungime de 3 cm. Jumătate din plectru este acoperită cu ceară, astfel încât interpretul să-l poată ține ușor. Recent au început să fie produse și plectre din plastic.

Deși sunetul tarului african seamănă cu cel al mandolinei, al instrumentului cümbüş și al bouzouki-ului, acesta are o tehnică de interpretare și un repertoriu diferite.

Tar african.