Instrumente tradiționale egiptene: sunete, istorie și ghid

Muzica egipteană se sprijină pe mai multe tradiții vii, nu pe o singură linie neschimbată din Antichitate. Muzica arabă clasică, stilurile populare regionale, practica devoțională sufită, muzica sacră coptă și influentele industrii de înregistrări și de film din Cairo au modelat cu toatele sonoritatea țării. Instrumentele auzite în aceste tradiții dezvăluie legături între Egipt, lumea arabă, Mediterana și Africa.

Acest ghid prezintă instrumente tradiționale egiptene importante, explică modul în care produc sunetul și arată unde sunt auzite de obicei. Denumirile instrumentelor, construcția și stilurile de interpretare pot varia în funcție de regiune și de ansamblu.

Muzica egipteană: moștenire antică și tradiții vii

Muzica apare pe scară largă în arta și arheologia Egiptului antic, inclusiv în reprezentări de harpe, lăute, flaute, clapete și instrumente de percuție. Totuși, muzica egipteană modernă nu ar trebui tratată ca o supraviețuire neschimbată a practicii antice. Ea s-a dezvoltat de-a lungul secolelor de schimburi culturale și continuă să evolueze.

În secolul al XX-lea, cântăreții, compozitorii, radioul și cinematografia egipteană au ajuns la publicul din întreaga lume arabofonă. Ansamblurile mari combinau instrumente precum oudul, qanunul și neyul cu viori, violoncele și percuție. În același timp, tradițiile locale au păstrat instrumente și repertorii distinctive în Delta Nilului, Egiptul de Sus, Sinai, Nubia și în comunitățile de pe coastă.

Instrumente tradiționale egiptene importante

Darbuka egipteană sau tabla

Darbuka egipteană, numită adesea tabla în Egipt și cunoscută pe plan internațional și ca doumbek, este o tobă de mână în formă de pocal. Corpurile tradiționale pot fi din ceramică, cu membrană din piele naturală, în timp ce multe modele egiptene moderne au corp metalic și membrane sintetice.

Interpreții produc o lovitură centrală gravă numită de obicei doum, o lovitură mai înaltă pe margine numită tek, precum și un vocabular larg de plesnituri, rulade și ornamente. Instrumentul poate susține dansul popular, muzica populară, nunțile și ansamblurile arabe. Mărimea, materialul membranei, construcția corpului și acordajul influențează toate răspunsul său.

Ney

Neyul este un flaut din trestie, la care se suflă pe la capăt, folosit în tradițiile muzicale din Orientul Mijlociu. Interpretul suflă spre marginea deschisă, acoperind în același timp orificiile pentru degete pentru a modela înălțimea sunetului. Unghiul respirației, ambușura și suflarea forțată (overblowing) produc tonul său aerian caracteristic și îi extind ambitusul.

Neyurile se fac în diferite lungimi și acordaje. În muzica cultă egipteană și, mai larg, arabă, instrumentul poate cânta un taqsim solo expresiv, poate răspunde unui vocalist sau se poate contopi cu ansamblul. Are, de asemenea, un loc important în contextele devoționale, deși rolul său diferă de la o comunitate la alta.

Oud

Oudul este o lăută cu gât scurt, fără taste, cu cutia de rezonanță rotunjită, în formă de pară. Majoritatea oudurilor arabe contemporane au coruri de corzi perechi și se cântă cu un plectru lung, cunoscut sub numele de risha. Lipsa tastelor îi permite interpretului să modeleze intonația și ornamentația în funcție de maqamul interpretat.

În muzica egipteană, oudul poate acompania cântul, poate conduce un ansamblu sau poate interpreta improvizații solo. Corzile, lungimea de scală, structura de întărire (bracing) și atingerea interpretului îi influențează vocea; nu există o specificație unică, comună tuturor oudurilor egiptene.

Qanun

Qanunul este o țiteră trapezoidală ciupită, așezată în poala interpretului sau pe un suport. Numeroasele sale corzi sunt grupate în coruri și ciupite cu plectre prinse de degetele arătătoare. Pârghii mici numite mandals le permit interpreților să facă schimbările precise de înălțime necesare pentru diferitele maqamuri.

Qanunul aduce ansamblurilor arabe claritate, ornamentație rapidă, acorduri și pasaje melodice curgătoare. Are nevoie de un acordaj atent, dar curățarea de rutină nu înlocuiește acordajul sau reglajul profesional.

Riq

Riq-ul este o tobă cu ramă mică, prevăzută cu perechi de zurgălăi metalici. Un interpret priceput echilibrează loviturile pe membrană cu sunete de zurgălăi controlate cu precizie, trecând de la ținerea tempoului la o decorație ritmică elaborată. Riq-ul ocupă un loc central în multe ansambluri arabe tradiționale și lucrează adesea alături de darbuka, în loc să o dubleze pur și simplu.

Simsimiyya

Simsimiyya este o liră mică, strâns asociată cu comunitățile din jurul Canalului Suez și de pe coasta Mării Roșii. Corzile sale merg de la o traversă la o cutie de rezonanță și sunt ciupite pentru a acompania cântece, dansuri și spectacole comunitare. Instrumentul a devenit deosebit de proeminent în cultura muzicală populară din Port Said, Ismailia și Suez.

Rababa

Rababa egipteană este o vioară cu țepușă, cu arcuș, întâlnită în tradițiile populare, mai ales în Egiptul de Sus și printre cântăreții itineranți de epopei. Formele obișnuite au una sau două corzi și un rezonator acoperit cu piele. Sunetul său concentrat, asemănător vocii, se potrivește povestirii, poeziei cântate și acompaniamentului.

Arghul și mizmar

Arghul este un instrument cu ancie și două tuburi: un tub cântă melodia, în timp ce celălalt susține un bordon. Mizmar este un instrument puternic, cu ancie dublă, cu un sunet pătrunzător, potrivit sărbătorilor în aer liber și dansului popular. Ambele depind foarte mult de controlul respirației și se aud adesea împreună cu percuția, în mediul rural și la festivități.

Cum își creează ansamblurile egiptene sonoritatea

Ansamblurile tradiționale combină roluri muzicale contrastante. Oudul, qanunul, neyul sau vioara pot expune și orna o melodie; riq-ul și darbuka articulează ciclurile ritmice; iar instrumente precum simsimiyya, rababa, arghul sau mizmar aduc identități regionale puternice. Muzica arabă este organizată frecvent prin maqam, un cadru melodic ce ghidează comportamentul înălțimilor, frazele caracteristice și modulația, și prin iqa', o familie de cicluri ritmice recurente.

Și improvizația este importantă. Într-un taqsim, un instrument melodic explorează un maqam fără a urma o formă fixă de cântec. În interpretarea de ansamblu, muzicienii ascultă cu atenție și răspund vocalistului, melodiei, ritmului și unii altora.

Alegerea unui instrument egiptean sau arab

• Alegeți după obiectivul muzical: darbuka și riq-ul sunt instrumente ritmice; oudul, qanunul și neyul sunt potrivite pentru studiul melodic; instrumentele regionale necesită o instruire mai specializată.
• Verificați construcția: inspectați îmbinările, feroneria, suprafețele de cânt, sistemele de acordaj și finisajul general. Decorațiunile singure nu indică calitatea muzicală.
• Luați în calcul acordajul și ambitusul: neyurile există în tonalități diferite, oudurile variază ca acordaj și scală, iar qanunurile pot fi configurate pentru sisteme muzicale diferite.
• Planificați întreținerea: pieile naturale reacționează la umiditate, corzile se uzează, iar piesele mecanice pot necesita reglaje.
• Căutați un profesor sau un specialist: postura corectă, producerea tonului, acordajul și tehnica regională se învață mult mai ușor cu îndrumare competentă.

Întrebări frecvente

Sunt instrumentele egiptene de astăzi aceleași cu instrumentele Egiptului antic?

Nu. Arheologia arată o cultură muzicală foarte veche, dar instrumentele și practicile de interpretare moderne s-au dezvoltat de-a lungul unor perioade lungi de schimbare și schimb. Unele familii largi de instrumente au precedente antice, însă o continuitate directă ar trebui afirmată doar acolo unde dovezile o susțin.

Care este diferența dintre o tabla egipteană și o darbuka?

În Egipt, tabla desemnează de obicei toba în formă de pocal cunoscută în alte părți drept darbuka sau doumbek. Terminologia și construcția preferată variază de la o țară la alta, așa că același cuvânt poate însemna altceva într-un alt context muzical.

Care instrument este cel mai potrivit pentru un începător?

O darbuka poate oferi o introducere accesibilă în ritm, în timp ce oudul, qanunul și neyul necesită de obicei mai mult timp pentru dezvoltarea tonului și a intonației. Cea mai bună alegere depinde de muzica pe care doriți să o cântați și de accesul la o instruire de încredere.